domnul Dumitrescu, s-a ridicat surprins.
⠀
— Robert, tu ne-ai spus mereu că firma îți aparține în întregime.
⠀
Soțul meu s-a înroșit.
⠀
— Pentru că eu am condus-o! Eu am muncit!
⠀
M-am apropiat de microfon.
⠀
— Și eu am muncit, Robert. Doar că munca mea n-a avut niciodată un birou cu numele scris pe ușă.
⠀
Am privit spre invitați.
⠀
— Înainte să existe firma, am lucrat într-un atelier de croitorie. Am economisit fiecare leu și am investit toată moștenirea de la tatăl meu în visul soțului meu. În primii ani, țineam contabilitatea, răspundeam la telefoane, pregăteam facturile și mergeam după materiale. Apoi au venit copiii, iar eu am rămas să mă ocup de familie, ca Robert să poată dezvolta afacerea.
⠀
Robert a trântit documentul pe masă.
⠀
— Vrei să mă faci de râs în fața tuturor?
⠀
L-am privit drept în ochi.
⠀
— Nu eu te-am făcut de râs, Robert. Eu doar am încetat să mai tac.
⠀
***
⠀
În
Comments