Îmi pare rău.
Probabil se așteptase să mă cert.
Nu am făcut-o.
Pentru că, după ce îmi trecuse satisfacția inițială, înțelegeam și eu că exista o soluție mult mai simplă.
Butonul de chemare a echipajului era chiar deasupra capului meu.
— Mulțumesc, spuse ea.
Apoi zâmbi foarte puțin.
— Dar, între noi fie vorba, mesajul a fost… foarte clar.
A plecat înainte să pot răspunde.
Femeia de lângă mine începu să râdă în tăcere.
— Știam eu că i-a plăcut.
— Nu mă încuraja.
După încă vreo jumătate de oră, bărbatul din spate mă bătu ușor pe umăr.
M-am întors.
Avea pantofii în picioare.
— Ce este?
— Vreau să te întreb ceva.
— Bine.
— Chiar miroseau atât de rău?
Femeia de lângă mine scoase un sunet ciudat și se întoarse imediat spre geam.
M-am uitat la el.
Părea pentru prima dată sincer.
— Da.
— Serios?
— Foarte.
Își coborî privirea.
— Soția mea îmi spune același lucru.
N-am putut
Comments