Mâinile au început să-mi tremure atât de tare, încât femeia a vrut să mă ajute să deschid plicul. Am refuzat politicos și m-am așezat pe banca de lângă capelă. Pe prima pagină era scrisul lui Luca, puțin strâmb, exact cum devenise în ultimele luni, când boala îi afectase tot mai mult coordonarea.
„Mamă, trebuie să afli ceva despre ea. O cheamă Ana. Și nu este o străină pentru mine.”
M-am oprit.
Am ridicat privirea spre femeie.
— Cine este Ana?
— Fiica mea, răspunse ea. Eu sunt Corina.
Am continuat să citesc.
„Am cunoscut-o pe Ana cu aproape doi ani înainte să mă îmbolnăvesc. N-am vrut să-ți spun pentru că la început era doar o fată cu care vorbeam pe internet. După aceea a devenit mai mult. Mult mai mult.”
Mi-am dus mâna la gură.
Luca avusese o iubită.
Iar eu nu știusem.
În scrisoare explica totul. El și Ana se cunoscuseră într-un grup online pentru tineri pasionați de fotografie. Ea locuia la Brașov, noi în București. Vorbiseră luni întregi înainte să se întâlnească pentru prima dată. Apoi, în vacanțe și în weekenduri, se văzuseră de câteva ori.
— De ce nu mi-a spus? am șoptit.
Corina se așeză lângă mine.
— Nici eu nu am știut la început.
Am continuat.
„Știu ce te întrebi. De ce am ascuns-o? Pentru că atunci când tata a murit, am văzut cât de frică îți era să mă pierzi și pe mine. De fiecare dată când plecam undeva, mă întrebai dacă sunt bine. Când Ana s-a îmbolnăvit, lucrurile au devenit și mai complicate. N-am vrut să-ți mai dau încă un motiv de teamă.”
Ana se născuse cu o afecțiune cardiacă și, în timp, starea ei se agravase. Ajunsese să aibă nevoie de transplant.
Dar ceea ce scria mai departe m-a făcut să mă ridic brusc.
„Mamă, vreau
Comments