PARTEA 2
⠀
Sub capacul metalic nu se afla niciun mic dejun. În mijlocul tăvii era o farfurie albă, pe care Mihai așezase o lingură murdară, un șervețel folosit și un bilețel pe care scria cu litere mari: „MICUL DEJUN AL BUNICII. PREPARAT DUPĂ PROPRIILE EI REGULI”.
⠀
Lângă farfurie se afla o caserolă transparentă cu iaurt și o altă lingură, iar pe capacul caserolei era lipită o etichetă: „Mâncare din care a gustat deja altcineva”.
⠀
Diana a privit tava de parcă fiul ei tocmai o insultase în cel mai îngrozitor mod posibil.
⠀
— Ce porcărie este asta, Mihai?! Vrei să mă îmbolnăvești?
⠀
Soțul meu a tras liniștit un scaun și s-a așezat în fața ei.
⠀
— De ce te-ai îmbolnăvi, mamă? Doar suntem o familie.
⠀
— Nu fi obraznic! a izbucnit ea. Nu știu cine a pus gura pe lingura aia!
⠀
— Exact, a răspuns Mihai. Și Noah nu știe cine a pus gura pe mâncarea lui. Dar tu îi spui că trebuie să accepte asta.
⠀
Am rămas lângă ușa bucătăriei, fără să scot un cuvânt. În cei șapte ani de când eram căsătoriți, nu-l mai văzusem niciodată pe Mihai vorbindu-i mamei lui atât de hotărât.
⠀
Diana s-a înroșit la față.
⠀
— Compari un copil cu mine? Eu sunt bunica lui! Nu sunt o străină!
⠀
— Microbii nu verifică gradul de rudenie înainte să se transmită, mamă.
⠀
— Vai, ce deștept ai devenit! Te-a învățat nevastă-ta să-mi vorbești așa?
⠀
Mihai nu a ridicat vocea.
⠀
— Nu. M-a învățat faptul că ieri ai băgat în supa fiului meu o lingură pe care tocmai o linseseși, deși tușeai de două zile. Și că, atunci când soția mea te-a rugat să te oprești, ai tratat-o ca pe o nebună.
⠀
Diana a arătat spre tava din fața ei.
⠀
— Și pentru asta mă umilești? Îmi servești mizeria asta?
⠀
— Nu trebuie să mănânci nimic de
Comments