Ernest se sprijinea cu greu de un bolovan, iar respirația lui era tăiată, sacadată. M-am apropiat de el cât am putut, tremurând încă de șoc și frig. Nu mai părea bărbatul calm și așezat pe care îl știam de o viață. Avea privirea unui om fugărit de propriile greșeli.
Și atunci am înțeles că, oricât de tare mă durea trădarea lui Iulian, ce urma să aflu despre Ernest avea să doară și mai tare.
— Trebuie să coborâm spre partea veche a pădurii, a zis el. Dacă rămânem pe potecile știute, ne găsesc repede.
Am dat din cap, deși nici nu știam în ce direcție era „partea veche”. Picioarele îmi tremurau, dar m-am ridicat. Ernest mi-a prins brațul, iar împreună am început să ne târâm printre pietre și crengi, departe de potecă.
În aer plutea un miros de iarbă udă și frunze putrezite. Pădurea avea o liniște apăsătoare, ca și cum ne asculta.
— Ernest… ce ai făcut? am întrebat în șoaptă, cu inima bătându-mi în urechi.
A tăcut câteva secunde. Prea multe.
— În urmă cu vreo douăzeci de ani… înainte ca Iulian să termine liceul… am ajutat pe cineva cu niște bani. Era multă presiune atunci, niște oameni din oraș aveau probleme cu cămătarii. Am vrut să ajut. Dar oamenii ăia nu erau ce păreau. Iar eu… am semnat ceva ce n-ar fi trebuit. O hârtie cu datorie pe numele meu. Dobândă uriașă.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Ernest… Doamne… și asta ne urmărește acum?
— Nu doar pe noi, a spus el. Pe Iulian l-au prins acum un an. La barul unde mergea el după muncă. L-au amenințat. I-au zis că, dacă nu scapă de mine, datoria trece la el. Că o să-i ia casa, mașina, tot. Ba chiar și banii puși deoparte pentru copil. Au cerut peste 300.000
Comments