— Opriți tot! strigă șeful echipei.
Polizorul amuți.
Unul dintre muncitori se apropie.
— Ce-ai văzut?
Bărbatul nu răspunse.
Scoase telefonul.
— Nu pune nimeni mâna pe nimic. Sun la poliție.
Prin tăietura făcută în cisternă se vedea ceva ce nu avea ce să existe acolo.
Un compartiment interior.
Peretele exterior și rezervorul propriu-zis nu erau lipite unul de celălalt în partea din spate. Cineva construise cu mult timp în urmă un spațiu îngust, ascuns în structura mașinii.
Înăuntru se vedeau bucăți de material textil, o geantă deteriorată și obiecte acoperite de rugină și praf.
Muncitorii s-au retras.
Polițiștii au izolat zona.
Autocisterna nu a mai fost tăiată acolo.
A fost examinată de specialiști, iar obiectele din compartiment au fost documentate și scoase cu grijă.
Primul lucru care a putut fi identificat clar a fost o geantă.
În interior se păstrase o legitimație deteriorată.
Pe ea se mai putea citi un nume:
Irina Savciuc.
După 33 de ani, familia ei primi telefonul pe care încetase de mult să-l mai aștepte.
În compartiment au fost găsite obiecte personale aparținând mai multor femei și rămășițe umane.
Identificarea nu s-a făcut pe loc.
Au urmat expertize și comparații genetice cu rudele.
Săptămâni mai târziu, rezultatele au confirmat ceea ce familiile se temeau deja să audă.
Rămășițele aparțineau celor cinci femei dispărute în noaptea de 15 iulie 1991.
Dar descoperirea răspundea unei singure întrebări:
unde fuseseră?
Nu explica cine le ucisese și de ce.
Iar aici vechiul registru al paznicei deveni crucial.
Larisa Cernenco avea acum peste 80 de ani.
Când anchetatorii au găsit-o, își amintea încă noaptea aceea.
— Era camionul nostru — insistă ea. — L-am recunoscut.
— Cine îl conducea?
Larisa închise ochii.
— N-am văzut șoferul.
Dar registrul pe care îl completase în 1991 supraviețuise într-o arhivă locală.
21:45 — MAZ, ferma 3.
Problema era că documentele garajului spuneau
Comments