Două zile am trăit cu nodul în gât.
Am păstrat secretul, deși mă rodea pe dinăuntru.
O vedeam pe doamna Maria cum se mișcă prin casă mai încet, cum evită privirea lui Radu, cum tresare la fiecare întrebare banală. Iar Radu… nu bănuia nimic.
Râdea, glumea, își vedea de treabă.
Și asta mă durea cel mai tare.
În a doua seară, după ce am culcat copilul, n-am mai rezistat.
— Radu… trebuie să vorbim.
M-a privit ușor mirat.
— Ce s-a întâmplat?
M-am uitat la el câteva secunde. Apoi am spus direct:
— Mama ta e însărcinată.
A râs.
Un râs scurt, neîncrezător.
— Hai, măi… nu glumi cu din astea.
Nu am zâmbit.
— Nu glumesc.
Râsul i s-a stins încet.
— Ești serioasă?
Am dat din cap.
S-a ridicat în picioare, nervos.
— Nu are cum! La vârsta ei? Cine ți-a spus?
— Am găsit testul.
A început să se plimbe prin cameră.
— Nu… nu… ceva nu e în regulă…
Atunci am spus încet:
— Și nu vrea să-ți spună cine e tatăl.
S-a oprit.
S-a uitat fix la mine.
— De ce?
Am inspirat adânc.
— Pentru că spune că… dacă afli… o să-ți pierzi mințile.
În clipa aia, ceva s-a schimbat pe fața lui.
Nu mai era doar confuzie.
Era teamă.
— Unde e?
— În cameră.
A mers direct spre ușă.
Am mers după el.
Când a intrat, doamna Maria stătea pe pat, cu mâinile în poală, de parcă ne aștepta.
— Mamă… e adevărat? — vocea lui tremura.
Ea a închis ochii.
— Da.
— Cine e?
Tăcere.
— Mamă, spune-mi!
A început să plângă încet.
— Nu pot…
Radu a ridicat tonul:
— Cine e?!
Atunci ea a ridicat privirea.
Ochii ei erau plini de lacrimi.
— Tatăl copilului… e tatăl tău vitreg.
Camera a înghețat.
Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare.
Radu nu a reacționat câteva secunde.
Apoi a râs…
Comments