October 22, 2026 Cristian T.Inedit
Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Nea Sandu, dacă e vorba despre mama, te rog să mă ierți, dar nu mai am putere să discut despre ea, i-am spus, sprijinindu-mă de portiera mașinii.
Bătrânul m-a privit câteva clipe, apoi a deschis larg poarta.
— Nu despre maică-ta vreau să vorbim, Ionuț. Despre tine. Dar mai întâi intră să mănânci ceva. Arăți de parcă n-ai dormit de o săptămână.
Am vrut să refuz, însă mirosul de ciorbă care venea din bucătăria lui mi-a amintit că în ultimele două zile trăisem aproape numai cu covrigi și cafea.
Nea Sandu locuia singur de când îi murise soția. Fusese maistru constructor, iar acum, la 74 de ani, încă își îngrijea gospodăria cu aceeași disciplină cu care condusese odinioară echipele de muncitori.
Mi-a pus în față o farfurie cu ciorbă de fasole și o bucată de pâine proaspătă. A așteptat să mănânc câteva linguri, apoi s-a așezat în fața mea.
— Te-am văzut plecând cu bagajul, a început el. Și te-am văzut acum două nopți dormind în mașină, lângă benzinăria de la ieșirea din oraș. Am trecut pe acolo când mă întorceam de la nepotul meu.
Mi-am coborât privirea.
— N-am unde să mă duc, nea Sandu. Apartamentul meu e doar un vis. Am muncit zece ani pentru el și acum nu mai am nimic.
— Ai mâinile tale, băiete. Și meseria. Alea nu ți le-a luat nimeni.
Am zâmbit amar.
— Cu meseria nu-mi cumpăr mâine o casă.
— Nu. Dar poți să începi să-ți construiești iar viața. Ascultă-mă până la capăt.
Mi-a povestit că, după pensionare, păstrase un teren de aproape o mie de metri pătrați la marginea Piteștiului. Pe teren se afla o clădire veche, cu două încăperi mari și o magazie, unde funcționase cândva atelierul lui de reparații.
— De cinci ani stă închis,
Comments