Comisarul-șef Victor Dumitrescu a observat imediat mișcarea.
— Mâinile la vedere! a strigat.
Bărbatul a încremenit.
Toate privirile s-au întors spre el.
Era agentul Mihai Bălan, unul dintre polițiștii care participaseră la transportul sicriului.
— Domnule comandant, eu doar…
— Scoate încet mâna din buzunar!
Mihai a ezitat.
Apoi a ridicat ambele mâini.
Dar Victor văzuse suficient.
În buzunarul hainei se afla un telefon cu ecranul aprins.
Iar pe fața agentului se citea o spaimă pe care comisarul nu i-o mai văzuse niciodată.
***
— Sergiu! a strigat Victor către unul dintre ofițerii aflați lângă el. Supraveghează-l!
— Am înțeles!
— Și anunță imediat dispeceratul. Avem o urgență medicală și o posibilă infracțiune gravă.
În capelă izbucnise haosul.
Ioana încerca să se apropie de sicriu.
— Adrian! Adrian, mă auzi?
Victor a prins-o ușor de braț.
— Ioana, te rog, lasă-ne puțin loc.
— Dar ai spus că trăiește!
— Are semne de viață. Trebuie să ajungă urgent la spital.
***
Unul dintre invitați, medic de profesie, s-a apropiat și a început să evalueze starea lui Adrian.
Respirația era foarte slabă.
Pulsul, greu de perceput.
Dar existau.
— Are nevoie imediată de intervenția echipajului de urgență, a spus medicul.
Victor a cerut tuturor să se îndepărteze.
— Vă rog, ieșiți din capelă. Lăsați personalul medical să lucreze!
***
Rex, în schimb, refuza să plece.
Stătea cu labele din față sprijinite de marginea sicriului și își privea stăpânul.
Nu mai mârâia.
Nu mai zgâria.
Scotea doar sunete scurte, neliniștite.
— Rex, vino, băiete, i-a spus agentul care îl ținea în lesă.
Câinele nu s-a mișcat.
Victor s-a apropiat.
— Lasă-l încă o clipă.
***
Comisarul a privit spre Adrian.
Îl cunoștea de doisprezece ani.
Îl văzuse terminând școala de agenți.
Îl văzuse devenind unul dintre cei mai buni polițiști ai unității.
Și îl văzuse antrenându-l pe Rex până când cei doi ajunseseră să se înțeleagă aproape fără cuvinte.
Dar
Comments