CONTINUAREA POVEȘTII
— Atunci care este adevărata problemă?
Vocea lui Gabriel deveni serioasă.
— Unele dintre transferurile pe care le verificăm nu par să provină pur și simplu din contul personal al lui Alexandru.
— De unde provin?
— Din societate.
Mi-am strâns telefonul în mână.
— Cât?
— Elena, încă nu știm. Și tocmai de aceea vreau să fii atentă. Nu-l acuza de nimic. Nu șterge nimic. Nu muta bani. Nu accesa conturi pentru care nu ai autorizare. Lasă-ne să verificăm documentele corect.
Am închis ochii.
— Bine.
— Și încă ceva. În legătură cu casa…
— Ce?
— Trebuie să verificăm imediat situația juridică și dreptul fiecăruia de folosință. Faptul că ai schimbat accesul electronic nu înseamnă automat că poți exclude legal un soț din locuința familială. Nu vreau să-i oferi un avantaj într-un conflict care abia începe.
Asta m-a readus instantaneu cu picioarele pe pământ.
Nu eram într-un film.
Nu puteam transforma infidelitatea lui Alexandru într-un permis pentru orice răzbunare.
— Înțeleg.
— Ajungi la Cluj, te odihnești și vorbim după ce verific actele.
Casa fusese cumpărată înainte de căsătorie din fonduri provenite în mare parte din vânzarea unui apartament și a unei proprietăți pe care le deținusem eu.
Ulterior, în timpul căsniciei, fuseseră făcute investiții importante în renovare și extindere, iar situația devenise suficient de complexă încât nu aveam de gând să trag singură concluzii.
În acea dimineață, accesul lui Alexandru a fost restabilit acolo unde avocatul mi-a spus că era prudent să fac asta până când drepturile noastre erau clarificate.
Nu mi-a plăcut.
Dar divorțul nu trebuia câștigat prin gesturi teatrale.
Trebuia traversat fără să-mi distrug singură poziția.
Alexandru mi-a trimis zeci de mesaje.
Primele erau furioase.
„Ce naiba faci?”
„M-ai încuiat afară din propria casă?”
Apoi deveniseră defensive.
„Nu este ceea ce crezi.”
După aceea, aproape tandre.
„Ellie, te rog. Vorbește cu mine.”
Nu i-am răspuns.
Comments