s-a aplecat și l-a mângâiat.
— Știi ceva, băiete?
Câinele a ridicat urechile.
— Eu credeam că treaba mea este să am grijă de tine.
A zâmbit.
— Dar se pare că și tu ai avut grijă de mine.
***
Rex și-a apropiat capul de mâna lui.
Adrian a rămas câteva clipe nemișcat.
Apoi a privit spre ferestrele luminate ale casei.
Înăuntru erau soția lui și fetița lor.
Oamenii pe care îi iubise mai mult decât orice.
Oamenii pe care fusese atât de aproape să nu-i mai revadă.
***
— Hai în casă, băiatule, a șoptit.
Rex s-a ridicat imediat.
Au intrat împreună.
Iar când Adrian a închis ușa, câinele s-a întins din nou la picioarele lui, liniștit.
De data aceasta nu mai avea pe cine să caute.
Stăpânul lui era acasă.
***
În ziua în care toți își luau rămas-bun de la Adrian Marinescu, Rex a refuzat să se îndepărteze de sicriu.
Nu știm dacă a
Comments