vorbesc despre asta.
— Tocmai asta este problema. Nu ai vorbit niciodată despre asta.
S-a oprit.
— Am avut grijă de mama ta șase ani.
— Știu.
— Nu. Nu cred că știi.
M-am aplecat spre el.
— Când mama ta se trezea la trei dimineața, cine era lângă ea? Când copiii aveau febră, cine lipsea de la somn? Cine făcea cumpărăturile, programările, mesele, curățenia, aniversările, hainele, școala, medicamentele?
— Margaret…
— Dacă eu „n-am făcut nimic” timp de douăzeci de ani, atunci cine a făcut toate lucrurile astea?
Nu răspunse.
Apoi spuse ceva care m-a surprins.
— De ce ai rămas?
Nu aveam un răspuns simplu.
— Pentru că nu ai fost întotdeauna așa.
Robert își coborî privirea.
— Și pentru că în fiecare an îmi spuneam că anul următor va fi diferit.
— Mai există vreo șansă?
M-am uitat la omul cu care petrecusem aproape două treimi din viață.
Încă îl iubeam într-un fel.
Asta era partea pe care
Comments