Înăuntru nu erau bani.
Nu erau bijuterii.
Erau zeci de scrisori.
Unele atât de vechi încât hârtia devenise gălbuie.
Altele recente.
Toate erau legate în teancuri cu panglici.
Deasupra lor se afla un album foto și un plic pe care scria:
„Pentru Mihai. Dacă într-o zi vei fi pregătit să te întorci acasă.”
Mihai era tata.
Am ridicat albumul.
Prima fotografie mi-a tăiat respirația.
Tata avea poate nouăsprezece ani.
Era pe o plajă, desculț, cu părul ud și un zâmbet pe care nu-l văzusem niciodată în fotografiile noastre.
Lângă el era o fată.
Foarte tânără.
Brunetă.
Tata o ținea de după umeri.
Am întors pagina.
Aceeași fată.
Tata.
O femeie mai în vârstă care semăna izbitor cu el.
O casă modestă.
Marea în fundal.
Apoi ultima fotografie.
Tata ținea în brațe un bebeluș.
Pe spate era scris:
„Mihai și Radu — august 1991.”
M-am uitat la mama.
— Cine este Radu?
Mama se sprijini de masă.
Pentru câteva secunde am crezut că avea să leșine.
— Mamă?
În cele din urmă, se așeză.
— Fratele tău.
Am simțit că încăperea se mișcă în jurul meu.
— Ce?
— Fratele tău vitreg.
M-am uitat din nou la fotografie.
— Tata avea un fiu?
Mama începu să plângă.
— Da.
Radu se născuse când tata avea douăzeci de ani.
Mama copilului se numea Elena.
Ea și tata crescuseră aproape unul lângă altul și fuseseră împreună încă din adolescență.
Nu se căsătoriseră.
Erau doi tineri care încercau să-și imagineze o viață înainte să înțeleagă cât de greu poate deveni totul.
La câteva luni după nașterea lui Radu, relația lor se destrămase.
Nu dintr-un singur motiv dramatic.
Bani puțini.
Familii care se certau.
Orgolii.
Tata voia să plece din Constanța pentru muncă.
Elena refuza să-și părăsească familia.
Au început să se certe.
Apoi tata a plecat la Brașov, spunând că se va
Comments