depind de aprobarea lui.
Mi-am închiriat pentru început un apartament mic.
Avea un balcon.
Prima mobilă pe care am cumpărat-o a fost o masă.
Rotundă.
Din lemn deschis.
Elena m-a întrebat de ce tocmai o masă.
Am râs.
— Pentru că vreau să invit oameni care nu râd când cineva mă umilește.
La aproape un an după acea aniversare, Anton a venit la mine cu o cutie.
— Ce este?
A pus-o pe masă.
Înăuntru era un tort.
Mic.
Strâmb.
Glazura curgea într-o parte.
Am început să râd.
— L-ai făcut tu?
— Nu comenta.
— Sunt impresionată.
— Am vrut să fie cu vișine.
M-am oprit.
Își amintea.
— Mamă, anul trecut ai făcut tortul tatei de la patru dimineața și nimeni nu ți-a mulțumit.
Ochii mi se umplură de lacrimi.
— Așa că anul ăsta am făcut eu unul pentru tine.
— Dar nu e ziua mea.
Anton zâmbi.
— Știu.
A tăiat două felii.
Uneori oamenii mă
Comments