am acceptat-o.
Dar acceptarea unei scuze nu este același lucru cu anularea consecințelor.
— Mai avem vreo șansă? întrebă.
L-am privit.
Nu-l uram.
Poate că asta l-ar fi surprins.
Dar nu-l uram.
Aveam în mine douăzeci și șapte de ani de amintiri.
Nașterea copilului nostru.
Vacanțe.
Crăciunuri.
Înmormântări.
Dimineți frumoase.
Și seri în care mă făcuse să mă simt mică.
Toate erau adevărate în același timp.
— Nu știu cine voi fi după ce se termină asta, am spus. Dar vreau să aflu fără să fiu soția ta.
Viktor își coborî privirea.
— Înțeleg.
Pentru prima dată, cred că chiar înțelegea.
Procedurile au durat.
Situația financiară s-a clarificat prin documente și acorduri negociate cu ajutor profesionist.
Nu am primit tot ce credeam că merit.
Nici Viktor nu a pierdut totul.
Viața reală rareori oferă finaluri atât de curate.
Dar am plecat cu suficient cât să-mi reconstruiesc viața și, mai important, fără să mai
Comments