Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

Înțeleg.

Apoi am observat că mai rămăseseră câteva documente în plic.

— Ce sunt acestea?

Luca a zâmbit emoționat.

— Asta este surpriza adevărată.

Mi-a întins un dosar subțire, cu o copertă albastră.

Pe prima pagină scria:

„Cerere privind adopția unei persoane majore.”

Am rămas cu ochii fixați asupra cuvintelor.

Nu înțelegeam.

— Ce înseamnă asta?

Matteo și-a tras scaunul mai aproape.

— Înseamnă că am vorbit cu un avocat despre posibilitatea ca tu să ne adopți acum, când suntem majori.

Am simțit cum îmi amorțesc mâinile.

— Dar… voi aveți optsprezece ani.

— Știm, a spus Luca. Tocmai de aceea am așteptat.

— Și nu mai sunteți copii.

— Pentru tine o să fim mereu copiii tăi, nu?

Am început să plâng.

— Bineînțeles.

Matteo a arătat spre documente.

— Avocatul ne-a explicat că în Italia există o procedură de adopție a persoanelor majore. Nu este automată și trebuie îndeplinite anumite condiții, dar vrem să vedem dacă o putem