Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

să le ignor.”

Am recitit fraza de trei ori.

Cristina nu-mi spusese niciodată așa ceva.

— A scris ea asta?

— Da, a răspuns Luca. Și a mai spus că regretă felul în care s-a purtat cu tine.

Mi-am amintit toate discuțiile noastre de atunci.

Felul în care îmi spusese că nu aveam suficienți bani.

Felul în care mă întrebase dacă eram pregătită să-mi sacrific viața pentru doi copii care nu erau ai mei.

Și felul în care, într-o după-amiază, îmi spusese că poate ar fi fost mai bine să-i las să plece înainte să se atașeze și mai mult de mine.

Nu uitasem acele cuvinte.

Dar nici nu îi purtam ură.

Știam că și ea o pierduse pe Laura și că încercase, în felul ei, să-i protejeze copiii.

— Cristina vrea să vorbească cu tine, a spus Matteo. Dar i-am cerut să ne lase să discutăm noi mai întâi.

Am încuviințat încet.

—