Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

seara aceea, tortul de ciocolată a rămas aproape neatins.

Am stat până după miezul nopții, vorbind despre Marco, despre Laura și despre toate lucrurile pe care nu avuseserăm curaj să ni le spunem de-a lungul anilor.

Luca mi-a povestit că în clasa a șasea scrisese într-o compunere despre mine, dar o numise „Paola” fiindcă nu știa dacă aveam voie să-mi spună mamă.

Matteo mi-a mărturisit că, atunci când era mic, le spunea colegilor că are două mame: una care trăia în cer și una care lucra la spital.

Nu știusem niciodată.

Și, ascultându-i, am înțeles ceva ce îmi scăpase paisprezece ani.

Ei nu mă iubiseră mai puțin pentru că îmi spuneau pe nume.

Pur și simplu își găsiseră propriul mod de a împăca dragostea pentru Laura cu dragostea pentru mine.

A doua zi dimineața, am găsit pe frigider un bilețel.

„Mamă, am plecat să cumpărăm pâine. Nu te apuca să