Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

îl pregătise pentru băieți.

După prânz, când Luca și Matteo au ieșit în grădină, Cristina s-a așezat lângă mine.

— Paola, vreau să-ți spun ceva.

Am privit-o.

— Te ascult.

— Îmi pare rău.

Nu am răspuns imediat.

— Pentru ce anume?

Ochii i s-au umplut de lacrimi.

— Pentru felul în care te-am tratat după moartea lui Marco. Pentru că te-am făcut să simți că nu ești suficient de bună pentru băieți. Pentru că am crezut că o casă mai mare și un salariu mai bun pot înlocui ceea ce le ofereai tu.

Am privit spre fereastră.

Luca și Matteo râdeau în grădină, încercând să repare o bicicletă veche.

— Eram cu toții speriați, Cristina.

— Da. Dar frica nu justifică totul.

Am încuviințat încet.

— Nu.

Cristina și-a șters ochii.

— Laura ar fi fost recunoscătoare că i-ai iubit copiii.

Mi-am dus mâna la piept.

Era prima dată când sora Laurei îmi spunea așa ceva.

— Sper, am