Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

șoptit.

— Sunt sigură.

În acea după-amiază, am deschis împreună albumul cu fotografii.

Într-una dintre imagini, Laura ținea în brațe doi bebeluși îmbrăcați identic, cu căciulițe albastre.

În alta, Marco o săruta pe frunte, iar ea râdea.

Am privit fotografiile fără gelozie, fără tristețea aceea apăsătoare pe care o simțisem uneori la început.

Laura fusese o parte esențială din viața băieților.

Eu eram o altă parte.

Și cele două povești nu trebuiau să se excludă.

În vara aceea, Luca a terminat liceul cu rezultate excelente și a fost admis la facultatea de inginerie.

Matteo a ales să studieze kinetoterapia, spunând că voia să lucreze cu oameni care aveau nevoie de ajutor pentru a-și recăpăta mobilitatea.

— De unde ți-a venit ideea? l-am întrebat.

A zâmbit.

— Am crescut ascultând poveștile tale de la spital. Mi se pare că oamenii au nevoie de cineva care să nu renunțe la ei.

Am simțit din nou