Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

acel nod în gât.

— Ai să fii foarte bun la asta.

— Am avut un exemplu bun.

Într-o seară de septembrie, cu câteva zile înainte să înceapă cursurile, am ieșit toți trei la cină.

Am ales un restaurant mic din centrul Bolognei, unde Marco obișnuia să ne ducă la aniversări.

La finalul mesei, Luca a ridicat paharul.

— Vreau să spun ceva.

Matteo a râs.

— Iar începi?

— Da, iar încep.

Luca s-a întors spre mine.

— Mamă, când eram mici, credeam că familia este ceva ce primești la naștere. Apoi am pierdut-o pe mama Laura și, mai târziu, pe tata. Am crezut că familia noastră se tot micșorează.

A făcut o pauză.

— Dar tu ne-ai arătat că o familie poate continua să existe chiar și după cele mai mari pierderi.

Matteo și-a ridicat și el paharul.

— Pentru mama noastră.

Am zâmbit printre lacrimi.

— Pentru voi doi.

Am ciocnit paharele.

În acea seară, când