Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

avocat. Și am descoperit că sunt lucruri pe care nu le știam despre acei ani.

Am privit teancul de hârtii.

Prima pagină era o copie a unei declarații din perioada procedurilor legale care urmaseră morții lui Marco.

În document era consemnat faptul că băieții își exprimaseră în mod clar dorința de a rămâne în locuința familiei, alături de mine.

Îmi aminteam acea discuție.

Dar nu știam că Luca și Matteo păstraseră amintirea ei atât de vie.

Pe următoarea pagină era o declarație a Cristinei.

Am început să citesc.

Recunoștea că, după moartea lui Marco, considerase inițial că băieților le-ar fi fost mai bine alături de familia ei.

Dar mai scria ceva.

„În timp, am înțeles că stabilitatea emoțională a copiilor nu putea fi măsurată numai prin venituri, dimensiunea locuinței sau gradul de rudenie. Paola Moretti le oferise un cămin și o continuitate afectivă pe care nu ar fi fost corect