ani.
Când m-a văzut, a început să plângă.
— Dumneavoastră sunteți…
S-a oprit.
— Cred că da, i-am răspuns.
Elena strângea păturica la piept.
— Nu am știut.
— Ce anume?
— Că vi s-a spus că a murit.
Am rămas nemișcată.
— Ce vi s-a spus dumneavoastră?
— Că mama biologică nu poate crește copilul și că familia ei a fost de acord cu adopția.
M-am uitat spre Mihai.
Stătea între noi.
Și atunci mi-am dat seama cât de nedrept ar fi fost să transformăm întâlnirea într-o luptă între două femei pentru dreptul de a fi numite „mamă”.
Elena nu-mi furase copilul.
Cel puțin nimic din ceea ce aveam atunci nu indica asta.
Îl crescuse.
Îl îngrijise când fusese bolnav.
Îl dusese în prima zi de școală.
Îl consolase la prima despărțire.
Îi făcuse torturile aniversare.
Eu îi dădusem viață.
Ea îi construise copilăria.
Furia mea aparținea altora.
Nu ei.
— Pot să vă întreb ceva? spuse
Comments