Am rămas întinsă în pat, cu ochii deschiși, ascultând pașii soacrei mele îndepărtându-se pe hol. Lângă mine, Răzvan respira liniștit, de parcă nu-mi spărsese buza cu numai câteva ore înainte. M-am întors încet spre el și l-am privit în lumina slabă care pătrundea printre perdele. Pentru prima dată de când îl cunoscusem, am simțit că dormeam lângă un străin.

ierta imediat pentru tăcerea ei. Dar începeam să înțeleg că familia Ionescu funcționa după niște reguli pe care eu nu le cunoscusem înainte de nuntă.

Reguli în care Beatrice hotăra, Răzvan impunea, iar ceilalți învățau să tacă.

Eu refuzasem să tac.

Și de aceea devenisem o problemă.

La aproape o lună după nuntă, m-am întors în satul părinților mei. Mama mă aștepta în curte, lângă grădina cu roșii. Când m-a văzut coborând din mașină, a început să plângă.

— Fata mea…

M-a cuprins în brațe atât de strâns, încât am simțit că mă întorc în copilărie.

— Iartă-mă, mamă, am șoptit.

— Pentru ce să te iert?

— Pentru că am crezut că familia lui este mai bună decât a noastră.

Mama m-a privit surprinsă.

— Ana, noi nu am vrut niciodată să fii cu un om bogat. Am vrut să fii cu un om bun.

Am izbucnit în plâns.

— Știu.

— Atunci nu mai plânge