Am rămas întinsă în pat, cu ochii deschiși, ascultând pașii soacrei mele îndepărtându-se pe hol. Lângă mine, Răzvan respira liniștit, de parcă nu-mi spărsese buza cu numai câteva ore înainte. M-am întors încet spre el și l-am privit în lumina slabă care pătrundea printre perdele. Pentru prima dată de când îl cunoscusem, am simțit că dormeam lângă un străin.

pentru că ai plecat. Bucură-te că ai putut pleca.

Am petrecut câteva zile acasă. Dimineața o ajutam pe mama în grădină, iar după-amiaza stăteam cu tata pe prispa casei, ascultând poveștile lui despre recolte și despre vecinii din sat.

Nu aveam camere luxoase, mobilier scump sau candelabre uriașe.

Dar nimeni nu mă întreba dacă meritam să stau la masă.

Într-o seară, tata a pregătit mămăligă cu brânză și smântână. Ne-am așezat toți trei în bucătărie, iar mama mi-a pus în farfurie prima porție.

— Mănâncă, fata mea. Ai slăbit.

Am privit farfuria și mi-am amintit de masa din casa Ionescu, când soacra mea mă umilise pentru că îndrăznisem să-mi pun puțin pilaf.

Mi s-au umplut ochii de lacrimi.

— Ce este? m-a întrebat tata.

Am clătinat din cap.

— Nimic. Doar că mi-a fost dor să mănânc fără să-mi fie frică.

Părinții mei au rămas tăcuți. Apoi mama mi-a luat mâna peste masă.

—