este casa noastră.
Atunci am auzit propoziția pe care nu mă așteptasem niciodată s-o aud atât de repede.
„A noastră.”
Am zâmbit trist.
— Interesant.
— Ce?
— Când vorbim despre căsătorie, actele sunt doar niște hârtii. Când vorbim despre casă, dintr-odată contează foarte mult ce scrie pe ele.
Mihai tăcu.
— Nu e același lucru.
— Ba tocmai asta încerc să-ți explic. Pentru tine, formalitățile sunt inutile numai atunci când nu-ți oferă ție nimic.
S-a ridicat.
— După zece ani, chiar crezi că vreau să profit de tine?
— Nu știu ce să mai cred.
Asta îl lovi mai tare decât dacă aș fi țipat.
— Laura…
— Te-am întrebat dacă vrei să fii soțul meu. Puteai să spui că nu crezi în căsătorie. Puteai să-mi explici ce te sperie. Puteam discuta.
Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi.
— Dar ai râs de mine.
Mihai își coborî privirea.
— Știu.
— Nu. Aseară nu știai. Credeai că pot
Comments