știam de unde vine.
Nu știam ce secret ascunde.
Știam doar că are nevoie de ajutor.
Și i-am deschis.
Într-o seară, când micuța Elena împlinise deja trei luni, Anastasia m-a întrebat:
— Bunico, dacă ai fi știut de la început cine sunt, m-ai fi primit?
Am privit-o surprinsă.
— Bineînțeles!
— Dar dacă aș fi fost o străină?
Am zâmbit.
— Păi erai o străină când ai venit.
Anastasia a început să râdă.
— Așa este.
Am mângâiat-o pe obraz.
— Și tot ți-aș fi deschis ușa.
Fata m-a îmbrățișat.
Dincolo de fereastră, vântul mișca încet ramurile copacilor.
Mi-am amintit de noaptea aceea.
De loviturile slabe în ușă.
De vocea care mă implorase să o ascund până dimineață.
Și de clipa în care Maria își dăduse gluga jos, iar trecutul se întorsese în casa mea.
Toată viața crezusem că oamenii vin la ușa mea pentru că au nevoie de leacuri.
Dar în noaptea aceea, o tânără
Comments