— Bună ziua, mă numesc Margareta Dumitrescu. Vă sun în legătură cu nunta programată pentru luna septembrie, pe numele Bogdan Dumitrescu și Sonia Marinescu.

ora patru.”

A doua zi, Bogdan a sosit la timp.

Când i-am deschis ușa, am observat imediat cât de obosit părea. Avea cearcăne adânci și purta aceeași cămașă albastră pe care i-o cumpărasem de ziua lui.

A intrat în sufragerie și s-a oprit în fața fotografiei tatălui său.

Mult timp nu a spus nimic.

Apoi s-a întors spre mine.

— Mamă, chiar ai de gând să ne lași fără nuntă?

Am simțit o dezamăgire amară. Sperasem că venise să mă întrebe cum mă simt.

— Bogdan, nu eu hotărăsc dacă vă căsătoriți. Eu hotărăsc doar dacă plătesc pentru asta.

S-a așezat pe canapea.

— Nu înțelegi cât de mult înseamnă nunta asta pentru Sonia.

— Înțeleg că înseamnă mult. Dar vreau să știu ce înseamnă pentru tine.

A ridicat privirea.

— Ce vrei să spui?

— Tu îți dorești cu adevărat o nuntă de 430.000 de lei? Sau încerci să-i oferi Soniei tot ce cere, de