— Bună ziua, mă numesc Margareta Dumitrescu. Vă sun în legătură cu nunta programată pentru luna septembrie, pe numele Bogdan Dumitrescu și Sonia Marinescu.

intrare.

— MAMĂ! DESCHIDE!

Am recunoscut vocea lui Bogdan.

În spatele lui, Sonia țipa:

— Nu poți să ne faci așa ceva! Deschide imediat!

Am rămas în hol, privind ușa. Nu îmi era frică de fiul meu, dar nu îl mai văzusem niciodată atât de furios și nu aveam de gând să deschid cât timp amândoi se comportau agresiv.

— Bogdan, vă aud, am spus prin ușă. Dacă vreți să discutăm, trebuie să vă liniștiți.

— Ai schimbat încuietorile? a strigat el.

— Da.

— Este și casa mea!

Am simțit un nod în gât.

— Nu, Bogdan. Este casa mea. Eu și tatăl tău am cumpărat-o, iar după moartea lui am păstrat-o și am întreținut-o. Tu ai crescut aici și vei avea mereu amintirile copilăriei tale, dar asta nu îți dă dreptul să intri fără permisiunea mea.

— Sunt fiul tău!

— Și eu sunt mama ta. Asta nu înseamnă că putem să ne tratăm oricum.

Sonia a