— Bună ziua, mă numesc Margareta Dumitrescu. Vă sun în legătură cu nunta programată pentru luna septembrie, pe numele Bogdan Dumitrescu și Sonia Marinescu.

lovit cu palma în ușă.

— Avem lucrurile noastre înăuntru! Decorațiile! Lumânările! Rochiile domnișoarelor de onoare!

— Le voi împacheta cu grijă și vom stabili o oră la care să le ridicați.

— Vrem să intrăm acum!

— Nu în seara aceasta.

Bogdan a început să lovească din nou în ușă.

— Deschide, mamă! Nu mă obliga să fac un scandal!

Am inspirat adânc.

— Dacă nu vă opriți, voi cere ajutorul poliției. Nu vreau să ajungem acolo.

Dincolo de ușă s-a făcut liniște. Apoi am auzit vocea lui Bogdan, mai joasă.

— Nu pot să cred că faci asta propriului tău copil.

Cuvintele m-au durut, dar nu mi-am schimbat hotărârea.

— Nici eu nu pot să cred că propriul meu copil a ajuns să mă amenințe cu ruperea legăturii dintre noi pentru că nu vreau să-mi scot fotografia soțului din casă.

Nu a răspuns.

După câteva minute, i-am auzit coborând treptele. M-am așezat pe banca din hol