Fata a zâmbit.
— Nu știu.
— Dar îți place, nu?
— Foarte mult.
— Atunci de ce să renunți la ceva ce iubești din cauza unor oameni care te-au tratat urât?
Sofia a rămas pe gânduri.
Era o întrebare simplă.
Dar nu-și mai permisese să și-o pună de mult timp.
Câteva zile mai târziu, a mers împreună cu mama ei la fostul antrenor.
Bărbatul a primit-o cu un zâmbet larg.
— Sofia Marinescu! Credeam că ai uitat drumul spre sală!
Fata a râs.
— N-am uitat.
— Atunci ce mai aștepți?
Sofia a privit salteaua.
— Mi-a fost frică să mă întorc.
Antrenorul a încuviințat.
— Curajul nu înseamnă că nu-ți este frică. Înseamnă să nu lași frica să decidă totul în locul tău.
În acea zi, Sofia a îmbrăcat din nou kimono-ul.
Nu pentru a demonstra că era mai puternică decât Tiberiu.
Ci pentru a recupera o parte din ea însăși.
Au trecut câteva luni.
Într-o dimineață,
Comments