Irina fusese cu doi ani mai mare decât tata.
La douăzeci și trei de ani plecase de acasă după un conflict grav cu părinții lor.
Bunicul meu era un om autoritar, preocupat obsesiv de reputația familiei.
Irina voia o viață pe care el nu o accepta.
Avea un iubit pe care familia îl considera nepotrivit.
Voia să plece din Brașov.
Voia să studieze artele.
Și, mai ales, refuza să accepte că tatăl ei putea decide totul pentru ea.
Într-o seară, conflictul dintre ei devenise atât de grav încât Irina plecase.
Tata avea douăzeci și unu de ani.
— De ce nu s-a dus după ea? am întrebat.
Domnul Petrescu mă privi.
— S-a dus.
— Și?
— A găsit-o.
Tata o ajutase în secret luni întregi.
Îi trimisese bani.
Îi dusese haine.
Îi adusese scrisorile mamei lor, deși bunicul interzisese tuturor să-i rostească numele.
Dar într-o zi, bunicul aflase.
Și îi pusese tatei o
Comments