șapte ani înainte.
— Stai, am spus. Asta înseamnă că Irina era încă în viață atunci.
Domnul Petrescu dădu din cap.
— Da.
— Tata reluase legătura cu ea?
— Da.
Mama ridică brusc privirea.
— Fără să-mi spună?
— Din câte știu, au vorbit de câteva ori.
Asta a durut-o.
Se vedea.
Dar niciunul dintre noi nu încercă să-i spună cum trebuia să se simtă.
Tata avusese dreptul la anumite lucruri private.
Dar un secret de familie de asemenea dimensiuni avea consecințe și pentru cei care aflau după moartea lui.
Am citit scrisorile în următoarele zile.
Nu toate odată.
Unele erau prea grele.
Am descoperit că Irina se stabilise în Timișoara.
Se căsătorise.
Avusese un fiu.
Tata și sora lui reluaseră legătura târziu, după moartea bunicilor noștri.
Nu reparaseră complet relația.
Patruzeci de ani nu dispar prin câteva telefoane.
Dar începuseră.
Ultima scrisoare a Irinei spunea:
„Nu mai sunt furioasă pe tine. Dar mi-ar fi
Comments