alteori mere sau borcane cu zacuscă.
Și de fiecare dată mă bucur sincer.
Nu pentru valoarea lucrurilor.
Ci pentru că știu câtă dragoste pune în fiecare dar.
Într-o duminică, după ce am terminat de mâncat, Andreea m-a întrebat:
— Cristi, îți mai amintești când spuneai că nu ai ce căuta la țară?
Am început să râd.
— Din păcate, îmi amintesc.
— Și acum?
Am privit spre socrul meu, care stătea la umbra unui nuc și curăța mere pentru noi.
— Acum cred că am pierdut prea mulți ani în care aș fi putut să învăț de la omul acesta.
Andreea m-a prins de mână.
— Mă bucur că ai înțeles.
Am strâns-o ușor.
Și în acel moment mi-am amintit ziua în care Victor Marinescu coborâse din Mercedes și alergase spre bătrânul pe care eu îl disprețuisem.
Venisem în curte convins că omul important era cel care purta costumul scump.
Dar adevăratul om important stătea
Comments