Când socrul meu a venit de la țară cu două sacoșe de legume și hainele ponosite

pe o bancă, în haine vechi, cu palmele asprite de muncă.

În ziua aceea am învățat că un om nu valorează mai puțin pentru că are haine modeste, locuiește la țară sau muncește pământul.

Și că uneori cei pe care îi privim de sus sunt tocmai oamenii în fața cărora ar trebui să ne înclinăm cu respect.

Fiindcă adevărata bogăție nu stă în conturile bancare, ci în caracterul unui om și în binele pe care îl lasă în urma lui.

Am rămas nemișcat în mijlocul curții, cu mapa de documente strânsă la piept.

Victor Marinescu, omul de afaceri pe care îl așteptasem cu atâta emoție, stătea în fața socrului meu și îl privea cu o recunoștință pe care nu o mai văzusem niciodată.

— Domnule Ilie, nu-mi vine să cred că v-am găsit în sfârșit! a repetat el.

Bătrânul a început să râdă.

— Ei, Victoraș, au trecut ceva ani. Te-ai făcut