rămas tăcut.
Avea dreptate.
Socrul meu nu devenise mai valoros pentru că salvase viața unui viitor milionar.
Fusese la fel de valoros și în dimineața în care apăruse la poarta mea cu două sacoșe de legume.
Doar eu fusesem prea orbit de prejudecăți ca să văd asta.
Astăzi, când Ilie vine în vizită, nu-l mai las să stea singur în curte.
Îl întâmpin la poartă, îi iau bagajele și îl invit să se așeze lângă mine.
Uneori îmi aduce cartofi, alteori mere sau borcane cu zacuscă.
Și de fiecare dată mă bucur sincer.
Nu pentru valoarea lucrurilor.
Ci pentru că știu câtă dragoste pune în fiecare dar.
Într-o duminică, după ce am terminat de mâncat, Andreea m-a întrebat:
— Cristi, îți mai amintești când spuneai că nu ai ce căuta la țară?
Am început să râd.
— Din păcate, îmi amintesc.
— Și acum?
Am privit spre socrul meu, care stătea la umbra
Comments