CU TREI SĂPTĂMÂNI ÎNAINTE DE NUNTĂ, M-AM ÎNTORS ACASĂ CU FLORI CA SĂ-MI SURPRIND LOGODNICA. Dar înainte să intru în bucătărie, am văzut-o vărsând intenționat vin pe podeaua pe care femeia care lucra la noi tocmai o curățase. Apoi i-a întins paharul gol și i-a spus: „Curăță din nou.”

proaspăt curățată.

Ioana a încremenit.

— Îmi pare foarte rău. Curăț imediat.

M-am uitat la pata de pe podea.

Pentru o secundă am văzut din nou vinul roșu.

Paharul Dianei.

Mopul.

Buchetul de flori din mâna mea.

Am luat un prosop.

— Lasă. O șterg eu. Du-te, că întârzii.

Ioana m-a privit surprinsă.

— Dar…

— Se întâmplă.

A plecat zâmbind.

Am rămas singur în bucătărie și am șters cafeaua de pe podea.

În ziua în care venisem acasă cu flori, crezusem că urma să-mi surprind viitoarea soție.

În schimb, o văzusem pentru prima dată așa cum era atunci când credea că nimeni important nu o privește.

Și am înțeles ceva ce n-am mai uitat:

Caracterul unui om nu se vede doar în felul în care îi tratează pe cei pe care îi iubește.

Se vede mai ales în felul în care îi tratează pe cei de la care crede că nu are nimic