”Dacă cânți la pian, îți dau restaurantul ăsta”

Destul, a spus el brusc.

Aplauzele s-au stins.

Ana s-a ridicat de pe scaun.

— Ei? a întrebat cineva din sală. Ce urmează?

Mihai a tras aer adânc în piept.

— Am spus ce-am spus, a mormăit. Dar… asta a fost doar o joacă.

Un bărbat de la masa din față s-a apropiat.

— Nu, a zis calm. A fost un pariu. Și l-ați pierdut.

Altul a completat:

— Eu investesc în restaurante. Știu ce înseamnă talentul. Fata asta are ceva ce nu se cumpără cu bani.

Mihai s-a uitat în jur. Nu mai avea control.

Ana a vorbit prima oară tare, clar:

— Nu vreau restaurantul dumneavoastră.

Sala a amuțit.

— Vreau doar salariul pe munca mea. Și demisia.

A făcut o pauză.

— Și poate… o șansă adevărată.

Bărbatul de la masă a zâmbit.

— Eu am un local mic, în Brașov. Caut pe cineva care să gătească… și să cânte seara. Simplu. Cinstit. Cu suflet.