“Doar două ore, să fac o programare!” mi-a spus cumnata mea, Loredana, împingându-mi în brațe ghiozdanul băiatului ei de opt ani. Era vineri dimineață, iar eu trebuia să plec la serviciu.

informat poliția despre fotografiile descoperite, pentru ca verificările să poată continua pe baza noilor informații.

— Ce facem cu Rareș? m-a întrebat.

— Deocamdată, nimic. Nu-i arătăm fotografiile. Copilul nu trebuie să ducă rușinea părinților.

Florin a încuviințat.

În seara aceea, Rareș a vrut să doarmă la mine, lângă verii lui. Florin a fost de acord și a rămas și el până când băiatul a adormit.

Luni dimineață, la aproape trei zile după ce plecase pentru presupusa programare, Loredana a apărut la ușa mea.

Era bronzată, cu ochelarii de soare pe cap, o geantă mare pe umăr și un zâmbet de parcă se întorcea de la cumpărături.

— Bunăăă! Unde-i băiatul meu?

Am privit-o fără să mă mișc.

— Loredana, înainte să intri, spune-mi unde ai fost.

— Vai, Simona, ce față ai! Am avut niște probleme și n-am putut să sun.

— Probleme cu șezlongul sau cu piscina?

Zâmbetul i-a dispărut.

— Poftim?

— Am văzut fotografiile.