“Doar două ore, să fac o programare!” mi-a spus cumnata mea, Loredana, împingându-mi în brațe ghiozdanul băiatului ei de opt ani. Era vineri dimineață, iar eu trebuia să plec la serviciu.

În acel moment, Florin a ieșit din sufragerie. Rareș era încă în camera copiilor, unde se juca.

— Loredana, a spus fratele meu, avem de discutat. Dar nu aici, în fața copilului.

Am intrat în dormitorul meu și am închis ușa, lăsându-i să vorbească în sufragerie. După câteva minute, Florin m-a chemat să fiu prezentă la discuție.

Loredana stătea pe marginea canapelei și își frământa mâinile.

— Am avut nevoie de o pauză, a spus ea.

— Trei zile? am întrebat.

— Eram epuizată. Simțeam că nu mai pot.

— Atunci trebuia să spui asta. Nu să-mi lași copilul pentru două ore și să dispari.

— Știam că n-o să fiți de acord.

Florin a privit-o uluit.

— Loredana, eu sunt tatăl lui Rareș. Puteai să-mi spui că ai nevoie de câteva zile libere. Găseam o soluție împreună.

— Tu erai plecat cu serviciul!

— Și tocmai de aceea trebuia să discutăm înainte, nu să aflu de pe Facebook