“Doar două ore, să fac o programare!” mi-a spus cumnata mea, Loredana, împingându-mi în brațe ghiozdanul băiatului ei de opt ani. Era vineri dimineață, iar eu trebuia să plec la serviciu.

să discutăm dinainte.

Am încuviințat.

— Și încă ceva. Eu îl iubesc pe Rareș și o să-l ajut când pot. Dar nu mai accept să fiu pusă în fața faptului împlinit.

— Ai dreptate.

Loredana mi-a întins un plic.

— Am pus aici banii pentru cumpărăturile făcute pentru Rareș și pentru cheltuielile suplimentare. Florin mi-a spus că ai lipsit și de la serviciu din cauza mea.

Am luat plicul, dar i-am explicat că nu vreau bani pentru timpul petrecut cu nepotul meu. Am acceptat doar să acopere cheltuielile pe care le făcusem în plus.

— Și să știi că am învățat ceva, i-am spus.

— Ce anume?

— Că unele programări sunt foarte lungi. Mai ales cele cu șezlong inclus.

Loredana a roșit, apoi a început să râdă.

— Merit asta.

În săptămânile următoare, Florin și Loredana au stabilit un program mai clar pentru îngrijirea lui Rareș. Au început să-și împartă responsabilitățile și să planifice din timp