După cinci ani petrecuți în închisoare, Radu nu s-a dus acasă.

toate momentele pe care le pierduse. Prima ecografie, nașterea, primul zâmbet al copilului, primele nopți nedormite. Toate se petrecuseră fără el.

— De ce nu mi-ați spus după moartea ei? a întrebat.

Elena a rămas multă vreme tăcută.

— Pentru că mi-a fost frică. Eram singură cu un copil mic, îmi pierdusem fiica și nu știam dacă scrisoarea aceea era adevărată. M-am temut că vei apărea și vei încerca să-l iei pe Matei de lângă mine. Am crezut că îl protejez. Dar, odată cu trecerea timpului, am înțeles că îl priveam de tatăl lui.

Radu a simțit furia ridicându-se în el, dar nu a izbucnit. Femeia din fața lui își pierduse singurul copil și crescuse un nepot fără să știe dacă va avea vreodată ajutor. Nu îi putea scuza decizia, dar nici nu putea ignora suferința din spatele ei.

— Ați greșit, a spus el încet. Nu aveați dreptul să hotărâți singură că