Eram căsătorită de numai trei zile când soțul meu mi-a dat o palmă în fața întregii lui familii

și mi-am amintit de masa din casa Ionescu, când soacra mea mă umilise pentru că îndrăznisem să-mi pun puțin pilaf.

Mi s-au umplut ochii de lacrimi.

— Ce este? m-a întrebat tata.

Am clătinat din cap.

— Nimic. Doar că mi-a fost dor să mănânc fără să-mi fie frică.

Părinții mei au rămas tăcuți. Apoi mama mi-a luat mâna peste masă.

— Aici nu trebuie să-ți câștigi locul, Ana. Este al tău.

Cuvintele ei mi-au rămas în suflet.

După câteva săptămâni, m-am întors la București și mi-am reluat serviciul. Am continuat să economisesc și m-am înscris din nou la cursurile de contabilitate pe care le amânasem în perioada pregătirilor pentru nuntă.

La început mi-a fost greu să mă concentrez. Uneori mă trezeam noaptea amintindu-mi zgomotul palmei și zâmbetul soacrei mele. Alteori mă întrebam cum putusem să nu observ semnele din timpul relației.

Ioana m-a încurajat să discut cu un psiholog. Am acceptat, iar