Eram căsătorită de numai trei zile când soțul meu mi-a dat o palmă în fața întregii lui familii

aer.

Ioana m-a sunat.

— Ai vreun bun pe numele tău? Un teren, un apartament, ceva primit de la părinți?

— Nu. Doar economiile mele.

— Cât ai strâns?

— Aproximativ 25.000 de lei.

— Știe Răzvan?

— Da. I-am povestit când ne-am cunoscut.

— Și ai semnat vreun document financiar înainte de nuntă?

Mi-am amintit imediat de o discuție purtată cu două săptămâni înainte de căsătorie.

Răzvan îmi spusese că familia lui intenționa să cumpere o proprietate comercială și că ar fi bine să ne implicăm și noi, ca tineri căsătoriți. Îmi sugerase să contribui cu economiile mele, urmând să primesc o parte din profit.

Refuzasem.

Îi explicasem că banii aceia erau destinați studiilor și viitoarei mele afaceri.

El păruse dezamăgit, dar nu insistase.

Acum mă întrebam dacă renunțase cu adevărat.

— Nu am semnat nimic, i-am spus Ioanei. Dar a vrut să investesc economiile într-o afacere a familiei.

— Atunci este posibil să încerce să obțină acces