să intri pe ușă. Nu-mi spune că este „complicat”.
Mihai stătea lângă mine, complet tăcut.
Gabriel îl privi.
— Îmi pare rău.
Fiul meu puse o întrebare care mă sfâșie.
— Ai știut că sunt în viață?
Gabriel își coborî capul.
— Da.
Mihai începu să plângă.
Nu zgomotos.
Doar îi curgeau lacrimile.
— Atunci de ce n-ai venit?
Gabriel nu avu răspuns.
Adevărul a ieșit în bucăți.
Cu câteva luni înainte să dispară, Gabriel acumulase datorii uriașe într-o afacere despre care eu nu știam nimic.
Folosise bani împrumutați.
Garantase personal anumite sume.
Și începuse să ascundă pierderile.
— Cât? am întrebat.
— Aproape 900.000 de lei.
Am rămas fără cuvinte.
În dimineața partidei de pescuit, nu plecase cu intenția clară de a dispărea.
Cel puțin asta susținea.
Dar furtuna îi oferise ocazia.
Ajunsese la mal cu ajutorul unei alte ambarcațiuni după ce barca lui fusese avariată.
În loc să sune acasă, intrase în panică.
Știa
Comments