“Fratele meu și nevastă-sa se mută la noi de azi!” mi-a spus soțul, zâmbind, în timp ce doi muncitori coborau o canapea uriașă din camionul oprit în curtea mea. Am rămas lângă poartă, cu sacoșa de cumpărături în mână

care a verificat actele. Mi-a confirmat că locuința era bunul meu propriu, dobândit înaintea căsătoriei, iar simpla înțelegere semnată de Tiberiu nu îi oferea fratelui său dreptul de a se instala permanent acolo fără acordul meu. Mi-a recomandat să păstrez documentele și să nu semnez nimic sub presiune.

Am aflat și altceva. Tiberiu nu îi promisese fratelui său doar două camere. Îi spusese că, în timp, vor putea amenaja mansarda și că Nelu va avea libertatea să folosească o parte din curte pentru o mică activitate de reparații.

Era un plan făcut în întregime fără mine.

În seara aceea l-am întrebat pe Tiberiu de ce ajunsese să facă asemenea promisiuni.

— Nelu mi-a spus că nu mai poate plăti chiria. Are datorii și riscă să rămână fără locuință. Ce trebuia să fac? Să-l las pe drumuri?

— Puteai să-l ajuți cu bani, să cauți o chirie mai ieftină sau să discuți cu