“Fratele meu și nevastă-sa se mută la noi de azi!” mi-a spus soțul, zâmbind, în timp ce doi muncitori coborau o canapea uriașă din camionul oprit în curtea mea. Am rămas lângă poartă, cu sacoșa de cumpărături în mână

Când am văzut camionul plecând și mi-am dat seama că tu ai fi putut să nu mă mai primești niciodată în casa aceasta. Am crezut că, dacă suntem căsătoriți, pot hotărî orice. Dar am uitat că trebuie să te respect.

Nu i-am răspuns imediat. I-am spus doar că sper să nu mai fie nevoie să ajungem vreodată într-o asemenea situație.

Casa a rămas a mea, iar curtea a rămas așa cum o amenajasem. Nelu și Geta și-au găsit propriul loc, iar Tiberiu a înțeles că a-ți ajuta familia nu înseamnă să folosești casa soției ca și cum ar fi disponibilă pentru oricine.

De atunci, când cineva mă întreabă dacă aș primi rude în casa mea, răspund simplu: dacă hotărâm împreună, discutăm. Dar nimeni nu se mută peste noapte, cu un camion plin de mobilă, doar pentru că altcineva a promis în numele meu.