“Fratele meu și nevastă-sa se mută la noi de azi!” mi-a spus soțul, zâmbind, în timp ce doi muncitori coborau o canapea uriașă din camionul oprit în curtea mea. Am rămas lângă poartă, cu sacoșa de cumpărături în mână

reveni la normal și nici nu i-am spus că îl iert.

Au trecut câteva luni până când lucrurile s-au liniștit. Tiberiu a început să participe la discuțiile despre casă și nu a mai luat hotărâri importante fără mine. Relația cu Nelu a rămas rece o vreme, dar, în cele din urmă, acesta mi-a telefonat și și-a cerut scuze pentru că acceptase mutarea fără să mă întrebe.

Într-o duminică, Geta a venit să-mi aducă o plantă pe care o uitase în curte în ziua mutării. Am primit-o înăuntru și am stat de vorbă. Nu am devenit prietene apropiate, dar am reușit să ne purtăm civilizat.

Într-o seară, am ieșit pe terasă și am privit curtea. Îmi aminteam cât muncisem ca să o amenajez și cât de fericită fusesem când terminasem fiecare colț.

Tiberiu a venit lângă mine.

— Știi ce m-a făcut să înțeleg cât de mult am greșit? m-a întrebat.

— Ce?

—