umplut de rușine. De tăcere grea. De adevăr.
— N-o să te mai măriți cu mine? a îngânat el.
— N-o să mă mai ating niciodată de tine, a spus Julia, ridicând capul. Și să nu uiți ceva: noi n-am muncit o viață ca să-ți reparăm ție greșelile.
A făcut un pas în spate, apoi încă unul. Și când a ieșit pe ușă, i-am văzut demnitatea înaltă ca niciodată.
Nunta s-a anulat în aceeași oră. Invitații au murmurit, unii au fost curioși, alții ne-au judecat. Dar Julia a stat fermă. În ochii ei am văzut pentru prima dată nu doar fragilitate, ci o forță pe care nici eu nu știam că o are.
Seara, în loc de petrecere, am mers amândouă la cofetăria noastră. Ne-am așezat la o masă, cu două cafele aburinde, înconjurate de mirosul prăjiturilor noastre.
— Mamă?, a spus ea încet.
— Da, iubita mea.
— Îți promit ceva. De azi înainte…
Comments