Imaginează-ți că intri în casa ta și vezi o femeie

plimbă ochii pe toată camera, de parcă încerca să prindă-o asupra faptului.

Ea a încercat să pară calmă, dar simțea cum îi bate inima în piept. Nu avea voie să se apropie de copii mai mult decât pentru curățenie. Dacă Sebi spunea ceva, dacă doamna Mărioara sau chiar Nicolae aflau, totul s-ar fi terminat înainte măcar să înceapă.

Seara, în camera ei mică de la mansardă, Valeria și-a strâns genunchii la piept. „Poate ar trebui să mă opresc… poate e prea mult.” Dar apoi își amintea de mâna mică a lui Sandu, care îi strânsese degetele când auzise pentru prima dată melodia aceea blândă. Își amintea de râsul lui Laurențiu. De felul în care Matei își ridicase capul, orientându-se spre lumină.

Nu… nu putea să renunțe.

În zilele următoare, progresul copiilor a devenit tot mai vizibil. Nu pentru cineva care trecea în fugă, dar pentru ea… era uriaș. Matei începea